Bun venit acasă
Agenții imobiliare
De ce să ne alegeți
SCRISOARE DESCHISĂ
Citeşti aceste câteva rânduri
pentru că vrei să vinzi sau să închiriezi un imobil şi nu ştii
de unde să începi.
Agenţii imobiliari au un
renume prost, majoritatea sunt slab pregătiţi şi nu reuşesc să finalizeze
tranzacția.
Simţi nevoia să încerci singur, să reduci din cheltuieli, că doar e criză.
Ai încercat la câteva
ziare, cu anunţuri scurte, altfel iese prea scump.
Te-au sâcâit câţiva cu
telefoane pentru lămuriri dar n-a ieşit nimic.
Simţi nevoia să apelezi
la un profesionist, să se termine odată, dar de unde să-l iei ?
Dacă
tot ne-am întâlnit iţi propunem o soluţie.
Deja
parcă e mai uşor, nu mai eşti singur şi ai multe variante pe care le poţi
alege.
Noi te vom însoți până la finalizarea tranzacției, te vom ajuta să nu faci greșeli și să iei cele mai bune decizii.
AGENȚI CU ÎNALTĂ CALIFICARE
Agenții noștii au studii superioare tehnice, economice și juridice și cursuri de specializare în domeniul tranzacțiilor imobiliare.
PESTE 14 ANI DE EXPERIENȚĂ
Fondată în
luna iulie 2006, Intertrandy Real Estate este una dintre liderele pieței
imobiliare din Pitești și furnizeazã clienților sãi soluții inovatoare, oferind
cea mai bunã expertizã adaptatã fiecãrei etape din evoluția produsului de real
estate.
Experiență internațională lucrând trei ani sub două francize: HIRSH (Israel) și RE/MAX (SUA).
PROTECȚIA DATELR PERSONALE
Dragi Parteneri/Clienți,
Începând cu data de 25 mai 2018 devin aplicabile prevederile Regulamentului European privind protecția datelor cu caracter personal ("General Data Protection Regulation - GDPR"). Acestea asigură o securitate și o protecție sporită referitor la datele dumneavoastră personale. Vă rugăm să ne acordați asistența și consimțământul pentru a fi în măsură să implementăm în mod corect aceste prevederi.
Începând cu data de 25 mai 2018, pentru a fi în măsură să vă furnizăm serviciile noastre, respectiv să vă putem trimite în continuare oferte privind imobilele puse în vânzare, precum și oricare altă formă de tranzactie imobiliară care ar putea intra sub incidența interesului dumneavoastra, dar și știri, campanii, invitații la diverse evenimente, este necesar să obținem consimțământul dumneavoastră expres.
Pentru dezabonare ulterioară vă puteți exercita dreptul de a vă retrage acest consimțământ prin adresarea unei cereri în acest sens.
POLITICA PRIVIND PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL - Politica GDPR
Noua lege a Uniunii Europene referitoare la protecția datelor cu caracter personal, GDPR ("General Data Protection Regulation") a intrat în vigoare pe 25 Mai 2016, dar va începe să-și producă efectele începând cu 25 Mai 2018. Această lege reprezintă cea mai mare schimbare în domeniul protecției datelor cu caracter personal din ultimii 20 de ani și are obiective care trec mult peste simpla protecție a spațiului privat.
Protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal este importantă pentru noi, prin urmare, acordăm o atenție deosebită protejării vieții private a vizitatorilor care accesează site-ul www.intertrandy.ro , precum și a celor ale căror date cu caracter personal ne-au fost furnizate de o terță parte, sau la care am avut acces dintr-o altă sursă, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (denumit în continuare "GDPR").
Vă rugăm să acordați o atenție
deosebită lecturării următoarei Politici (denumită în continuare "Politica
GDPR") pentru a înțelege modul în care vor fi tratate informațiile
dumneavoastră ("date personale").
Politica GDPR explică practicile INTERTRANDY S.R.L. (în continuare denumită "INTERTRANDY"),
referitoare la aplicarea prevederilor GDPR, precum și drepturile de care
beneficiați cu privire la modul în care informațiile dumneavoastră sunt
prelucrate de către INTERTRANDY
Prelucrarea datelor cu
caracter personal efectuată de INTERTRANDY se va realiza întotdeauna în
conformitate cu prevederile GDPR, precum și cu reglementările privind protecția
datelor cu caracter personal
Prin Politica GDPR, INTERTRANDY dorește să informeze persoanele vizate cu
privire la natura datelor cu caracter personal pe care le colectăm și le
procesăm, precum și cu privire la scopurile prelucrării. În plus, persoanele
vizate sunt informate prin intermediul Politicii GDPR și cu privire la
drepturile de care beneficiază.
CINE SUNTEM?
Suntem INTERTRANDY S.R.L.,
persoana juridica româna cu sediul social în Mun. Pitesti, str. Cuza Voda, nr. 16,
Jud. Arges, având numar de ordine în Registrul Comertului J3/1251/2006, Cod de
înregistrare fiscala RO18880307. Avem ca domeniu principal de activitate ,
"Agenţii imobiliare", cod CAEN 6831, iar reprezentantul nostru legal este
administratorul Laurentiu Trandafirescu.
INTERTRANDY acționeaza în numele clientilor cu care are contracte de
reprezentare și intermediere imobiliară, fiind astfel un împuternicit al
acestora în vederea intermedierii vanzarii, cumpararii sau inchirierii
imobilelor si in general a prestarii de servicii legate de imobile.
INTERTRANDY își poate derula activitarea sa si prin colaboratori externi (agenti / consilieri imobiliari) care acționează ca împuterniciți in baza unui contract de agent.
CE SUNT DATELE CU CARACTER PERSONAL?
"Date personale" înseamnă orice informație sau informații care vă pot identifica direct (de exemplu, numele dumneavoastră) sau indirect (de exemplu, prin intermediul datelor pseudonime, cum ar fi un număr de identificare unic). Aceasta înseamnă că datele personale includ lucruri precum numele si prenumele, adresa de e-mail, domiciliul, telefonul mobil, datele pe copia cărții de identitate, date de stare civila numele de utilizator, fotografiile de profil, preferințele personale și obiceiurile de cumpărături, conținutul generat de utilizatori, informațiile financiare și informațiile privind situația financiară.
CE ÎNSEAMNĂ PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL?
"Prelucrarea" înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.
CARE SUNT DATELE DUMNEAVOASTRA CU CARACTER PERSONAL PE CARE LE PRELUCRĂM?
Datele dumneavoastra cu caracter personal care vor fi prelucrate sunt următoarele: nume, prenume, domiciliu / reședință, serie și nr. carte de identitate, stare civilă, CNP, vârstă, cetățenie, data nașterii, număr de telefon și e-mail, date care rezultă din actele de proprietate (inclusiv din istoricul proprietăților, precum și din extrasele de Carte Funciară aferente imobilelor proprietate personală).
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL
INTERTRANDY actioneaza ca operator de date cu caracter personal.
PRINCIPII PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR
INTERTRANDY. se obligă să
respecte principiile de protecție a datelor cu caracter personal (denumite în
continuare "Principiile") prevăzute de GDPR, pentru a se asigura că toate
datele sunt:
- prelucrate în mod corect, legal și transparent;
- colectate în scopuri specificate, explicite și legitime;
- adecvate, relevante și
limitate în raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate;
- corecte și actualizate;
- păstrate într-o formă care nu permite identificarea persoanelor vizate mai mult
timp decât este necesar în raport de scopul prelucrării;
- procesate în conformitate cu drepturile persoanei vizate, într-un mod care să
asigure o securitate adecvată a prelucrării, astfel încât datele să fie
integre, confidențiale și disponibile.
TEMEIUL ȘI SCOPURILE PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL
În scopul încheierii și executării contractelor - Conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR, pot fi prelucrate date personale în scopul încheierii sau executării contractului de rezervare, a antecontractului și a contractului de vânzare-cumpărare sau pentru alte tipuri de tranzactii imobiliare. Pentru a putea să vă oferim produsele și serviciile noastre, este nevoie să prelucrăm date cu caracter personal care vă aparțin.
În scopul îndeplinirii unor obligații legale - Conform art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR, pot fi prelucrate date personale în scopul îndeplinirii unor obligații legale. Solicităm o serie de date personale, inclusiv, în anumite situații, codul numeric personal, în scopul de a ne îndeplini obligațiile impuse de către autoritățile fiscale în legătură cu facturarea și raportările către autoritățile fiscale.
În scop de marketing - Conform art. 6 alin. 1 lit. a) din GDPR, pot fi prelucrate date personale dacă persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice. Astfel, în anumite situații, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi utilizate cu scopul de a vă transmite mesaje de marketing, oferte, știri, viitoare campanii, invitații la diverse evenimente.
În scopul îndeplinirii obiectului nostru de activitate - Conform art. 6 alin. 1 lit. a) din GDPR, pot fi prelucrate date personale dacă persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice. Astfel, vă putem contacta sau putem transmite datele dumneavoastră cu caracter personal în scopul realizării obiectului nostru de activitate.
PROCESAREA FORMULARULUI DE CONTACT
INTERTRANDY va folosi informațiile pe care le furnizați în secțiunea corespunzătoare de contact, existentă pe site, exclusiv cu scopul de a procesa solicitarea dumneavoastră.
Prin furnizarea oricăror date cu caracter personal prin intermediul site-ului www.intertrandy.ro , înțelegeți și sunteți de acord că datele dumneavoastră vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile Politicii GDPR.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că pentru a putea procesa solicitările dumneavoastră transmise în secțiunea de contact a site-ului, este posibil ca, în anumite circumstanțe, să avem obligația de a divulga datele dumneavoastră partenerilor cu care INTERTRANDY colaborează și / sau altor terți furnizori de servicii ai INTERTRANDY.
Cu toate acestea, INTERTRANDY a adoptat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea transferului de date, precum și prelucrarea în conformitate cu cerințele GDPR a datelor dumneavoastră de către entitățile menționate anterior.
INTERTRANDY se obligă să nu prelucreze datele cu caracter personal furnizate în alt scop decât acela pentru care au fost transmise, cu excepția situațiilor în care există consimțământul dumneavoastră expres pentru a le utiliza și în alte scopuri.
De asemenea, este posibil ca INTERTRANDY să aibă acces și la alte date cu caracter personal prin stabilirea de către dumneavoastra a unei legături cu INTERTRANDY, prin prelucrarea datelor comunicate în urma conversațiilor telefonice, conversații e-mail, prezentarea la sediul nostru în vederea obținerii de informații etc.
Prin contactarea INTERTRANDY în oricare mod stipulat mai sus sau oricare altă metodă care presupune o comunicare mijlocită sau nemijlocită între dumneavoastra și INTERTRANDY, înțelegeți și sunteți de acord că datele dumneavoastră vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile Politicii GDPR.
DIVULGAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL CĂTRE TERȚI
Datele cu caracter personal prelucrate de către INTERTRANDY vor putea fi divulgate și/ sau transferate către terți doar în situația în care există consimțământul dumneavoastră expres pentru a proceda în acest sens, cu excepția situațiilor în care există o obligație legală/ contractuală pentru INTERTRANDY de a proceda în acest mod.
INTERTRANDY va transmite datele dumneavoastră cu caracter personal birourilor notariale, institutiilor financiare bancare si non-bancare, intermediarilor de credite, autoritatilor publice, organelor judiciare, consultantilor externi catre care am externalizat furnizarea anumitor servicii si alte categorii de destinatari, exclusiv din Romania.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că este posibil ca în anumite circumstanțe să avem obligația de a divulga datele dumneavoastră cu caracter personal, partenerilor cu care INTERTRANDY colaborează și / sau altor terți furnizori de servicii ai INTERTRANDY.
PRELUCRAREA DATELOR DE CĂTRE TERȚI, ALTE SITE-URI ȘI SPONSORI
Site-ul INTERTRANDY poate conține, la un moment dat, link-uri de acces către alte site-uri ale căror politici de prelucrare a datelor pot fi diferite de cele ale INTERTRANDY.
Vă rugăm să aveți în vedere și să consultați politicile privind protecția datelor cu caracter personal ale celorlalte site-uri, INTERTRANDY neasumându-și responsabilitatea cu privire la informațiile trimise sau colectate de aceste terțe părți.
PRELUCRARE AUTOMATĂ DE DATE. COOKIE
Site-ul www.intertrandy.ro nu folosește identificatori de tip Cookie.
PERIOADA STOCĂRII DATELOR
INTERTRANDY poate păstra datele prelucrate pentru diferite perioade de timp, apreciate ca fiind rezonabile, în conformitate cu scopurile indicate anterior. Păstrăm datele dumneavoastră numai pentru perioada necesară pentru atingerea scopului pentru care deținem datele, pentru a satisface nevoile dumneavoastră sau pentru a ne îndeplini obligațiile impuse de lege.
Pentru a ști cât timp pot fi păstrate datele dumneavoastră, folosim următoarele criterii:
- atunci când achiziționați
drepturi de proprietate, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata
relației noastre contractuale și ulterior pe perioada stabilita de normele
financiar - contabile, respectiv pentru o perioada de 10 ani ;
- in cazul în care participați la o ofertă promoțională, păstrăm datele
dumneavoastră personale pe durata ofertei promoționale;
- in cazul în care ne contactați pentru o întrebare, păstrăm datele
dumneavoastră personale pe durata necesară procesării întrebărilor dumneavoastra,
dar nu mai mult de 10 ani de la ultima corespondență trimisă;
- in cazul în care creați un cont, păstrăm datele dumneavoastră personale până
când solicitați să le ștergem sau după o perioadă de inactivitate (fără o
interacțiune activă cu noi). În acest sens, menționăm că datele prelucrate
pentru acest scop vor fi șterse la 10 ani după ultima interacțiune cu
utilizatorul contului (ca de exemplu, login in contul dumneavoastră);
- in cazul în care v-ați oferit consimțământul pentru marketing, păstrăm datele
dumneavoastră personale până când vă dezabonați sau solicitați să le ștergem
sau după o perioadă de inactivitate (fără o interacțiune activă cu mărcile
noastre) definite în conformitate cu reglementările și îndrumările locale. În
acest sens, menționăm că datele stocate în bazele noastre de date pentru scopul
comunicărilor de marketing direct sunt șterse din evidențele acestor baze de
date la 10 ani de ultima interacțiune cu dumneavoastră;
- in cazul în care modulele cookie sunt stocate pe computer, le păstrăm atâta
timp cât este necesar pentru ca acestea să își atingă scopurile (de exemplu, pe
durata unei sesiuni pentru cookie-urile de coș de cumpărături sau cookie-urile
pentru ID-uri de sesiune) și pentru o perioadă definită în conformitate cu
reglementările și îndrumările locale. În acest sens, menționăm că datele prelucrate
prin modulele cookies folosite pentru a furniza publicitate comportamentală
online, pentru a ne personaliza serviciile pentru dumneavoastră și pentru a
permite distribuirea conținutului nostru pe site-uri de socializare (butoane de
distribuire destinate afișării site-ului), vor fi păstrate pentru o perioadă de
maxim 10 ani de la colectarea acestora, în baza consimțământului dumneavoastră.
DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE
În conformitate cu GDPR, aveți
o serie de drepturi cu privire la datele personale pe care INTERTRANDY S.R.L.
le prelucrează:
1. dreptul de acces la datele prelucrare - Aveți dreptul de a accesa datele
personale pe care le deținem. Prima furnizare de informații se va face fără a
percepe niciun fel de taxă. Dacă veți mai avea nevoie de copii ale
informațiilor deja furnizate, este posibil să percepem o taxă rezonabilă
ținând cont de costurile administrative de furnizare a informațiilor.
Solicitările vădit neîntemeiate, excesive sau repetate pot să nu primească
un răspuns.
2. dreptul la rectificarea datelor - Aveți dreptul să cereți ca Datele dumneavoastră să fie rectificate dacă sunt inexacte sau învechite și/ sau să le completați dacă acestea sunt incomplete. Dacă aveți un cont, poate fi mai ușor să vă corectați propriile date prin intermediul funcției "Contul meu".
3. dreptul la ștergerea datelor ("dreptul de a fi uitat") - În unele cazuri, aveți dreptul de a obține ștergerea sau distrugerea Datelor dumneavoastră. Acesta nu este un drept absolut, deoarece uneori s-ar putea să fim forțați să păstrăm Datele dumneavoastră din motive legale sau juridice.
4. dreptul la restricționarea
prelucrării - Aveți dreptul să solicitați restricționarea procesării
Datelor dumneavoastră. Acest lucru înseamnă că prelucrarea Datelor
dumneavoastră este limitată, astfel încât să putem păstra Datele, dar să
nu le utilizăm sau să le procesăm. Acest drept se aplică în circumstanțe
specifice prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor, și
anume:
- exactitatea Datelor este contestată de persoana vizată (adică de
dumneavoastră), pentru o perioadă care permite operatorului (adică INTERTRANDY
) să verifice corectitudinea Datelor;
- prelucrarea este ilegală și persoana vizată (adică dumneavoastră) se
opune ștergerii Datelor și solicită restricția de utilizare a acestora;
- operatorul (de exemplu, INTERTRANDY.) nu mai are nevoie de Date pentru
prelucrare, dar acestea sunt solicitate de persoana vizată (adică de dumneavoastră)
pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unor pretenții legale;
- persoana vizată (adică dumneavoastră) a ridicat obiecții procesării
bazată pe motive legitime din partea operatorului (în acest caz INTERTRANDY )
în temeiul verificării dacă motivele legitime ale operatorului (INTERTRANDY
) depășesc pe cele ale persoanei vizate (adică dumneavoastră).
5. dreptul la portabilitatea datelor - Aveți dreptul să mutați, să copiați sau să transferați datele care vă interesează din baza noastră de date într-o alta. Acest lucru se aplică numai datelor pe care le-ați furnizat, atunci când procesarea se bazează pe consimțământul dumneavoastră sau pe baza unui contract și este implementată prin mijloace automate.
6. dreptul de opoziție - Vă puteți opune în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră atunci când o astfel de prelucrare se bazează pe un interes legitim.
7. dreptul de a retrage consimțământul în orice moment - Vă puteți retrage consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor dumneavoastră atunci când o astfel de procesare se bazează pe consimțământ. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.
8. dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere competentă - Aveți dreptul să depuneți o plângere în fața autorității de protecție a datelor din țara dumneavoastră de reședință sau de domiciliu pentru a contesta practicile de protecție a datelor oferite de INTERTRANDY.
9. dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră în scopuri de marketing direct - Vă puteți dezabona sau renunța la comunicarea noastră de marketing direct în orice moment. Este mai ușor să faceți acest lucru dând clic pe linkul "dezabonare" în orice e-mail sau comunicare pe care vi le trimitem.
10. dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră de către noi atunci când desfășurăm acțiuni în interes public sau în interesele legitime proprii sau ale unui terț - Vă puteți opune în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră atunci când o astfel de prelucrare se bazează pe un interes legitim.
SOLICITĂRI JURIDICE
Accesăm, păstrăm și oferim
informațiile dumneavoastră autorităților de reglementare, factorilor de
aplicare a legii sau altor entități:
1. ca răspuns la o solicitare de natură juridică, atunci când considerăm, cu
bună-credință, că legea ne impune acest lucru. De asemenea, este posibil să
răspundem la solicitări de natură juridică atunci când considerăm, cu
bună-credință, că răspunsul impus de legile din jurisdicția respectivă
afectează utilizatorii din acea jurisdicție și este conform cu standardele
recunoscute la nivel internațional.
2. atunci când considerăm, cu
bună credință, că este necesar pentru: a detecta, a preveni și a răspunde la
acte de fraudă, utilizarea neautorizată a oricărui material care ne aparține,
încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre sau alte activități
dăunătoare sau ilegale, pentru a ne proteja pe noi (inclusiv drepturile,
bunurile sau materialele noastre), pe dumneavoastră și pe alții, inclusiv în
cadrul investigațiilor sau al anchetelor autorităților de reglementare sau
pentru a preveni decesul sau vătămarea corporală iminentă. De exemplu, dacă
este relevant, furnizăm informații către și primim informații de la terți
parteneri despre fiabilitatea contului dumneavoastră, pentru a preveni frauda,
abuzul și alte activități dăunătoare în cadrul și în afara materialelor
noastre.
Informațiile pe care le primim despre dumneavoastră pot fi accesate și stocate
o perioadă mai lungă de timp atunci când fac obiectul unei solicitări de natură
juridică sau unei obligații legale, al unei anchete guvernamentale, sau al unor
investigații privind posibile încălcări ale condițiilor sau politicilor
noastre, sau în alte cazuri pentru a preveni prejudiciile.
RELAȚIILE CU ALȚI OPERATORI
În funcție de context, s-ar putea să ne găsim în situația necesității absolute de a oferi informații la un nivel mai înalt, atât global, cât și intern sau extern, partenerilor noștri și celor cu care facem transfer de date cu respectarea GDPR, în virtutea asigurării oferirii unor servicii cât mai profesionale cu putință. Informațiile controlate de INTERTRANDY S.R.L. ar putea fi transferate, transmise sau stocate și prelucrate în UE sau în alte țări decât țara în care locuiți, în scopurile descrise în această politică. Aceste transferuri de date sunt necesare pentru a putea furniza servicii la cel mai înalt nivel, precum și a continua să vă furnizăm materialele noastre la cel mai bun nivel profesional. Utilizăm clauze contractuale standard aprobate de Comisia Europeană și ne bazăm pe deciziile privind caracterul adecvat emise de Comisia Europeană cu privire la anumite țări, după caz, în ceea ce privește transferurile de date din SEE către Statele Unite și către alte țări.
SECURITATEA PRELUCRĂRII
INTERTRANDY a adoptat măsuri tehnice și organizatorice de prelucrare a datelor, actualizate în conformitate cu cerințele GDPR, cu scopul de a proteja datele dumneavoastră cu caracter personal împotriva oricăror acțiuni de acces neautorizat, utilizare necorespunzătoare sau divulgare, modificare neautorizată, distrugere sau pierdere accidentală. Toți angajații și colaboratorii INTERTRANDY, precum și orice terțe părți care acționează în numele și pe seama INTERTRANDY sunt obligați să respecte confidențialitatea informațiilor dumneavoastră și cerințele GDPR, în conformitate cu prevederile Politicii GDPR.
EXONERARE DE RĂSPUNDERE
Site-ul INTERTRANDY poate conține legături către alte site-uri și/sau alte pagini web care nu sunt proprietatea INTERTRANDY. INTERTRANDY nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la conținutul acestor site-uri și, prin urmare, nu va putea fi ținută răspunzătoare pentru conținutul, publicitatea, bunurile, serviciile, software-ul, informațiile sau alte materiale disponibile pe sau prin intermediul acestor site-uri. INTERTRANDY nu va fi responsabilă de pierderea datelor cu caracter personal, de orice efecte negative asupra datelor personale ale vizitatorilor sau de alte daune morale și / sau patrimoniale cauzate de accesul la respectivele site-uri.
ACTUALIZAREA POLITICII DE PROTECȚIE ȘI PRELUCRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că prezenta Politică poate face obiectul unor modificări periodice de conținut, prin actualizarea site-ului INTERTRANDY.
Vă rugăm să nu continuați să utilizați site-ul INTERTRANDY dacă nu sunteți de acord cu astfel de modificări. De asemenea, vă recomandăm să verificați această pagină pentru orice actualizare.
Termenii Politicii GDPR se interpretează în conformitate cu legislația aplicabilă.
CONTACT
Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la modul în care tratăm și folosim datele dumneavoastră cu caracter personal sau doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați accesând datele de contact existente pe site.
Dreptul tau de a depune plangere se poate exercita prin transmiterea acesteia catre: ANSPDCP la datele de contact: Bd G-ral Gheorghe Magheru 28-30, sector 1, Bucuresti, cod postal 010336, telefon +40.318.059.211 e-mail:anspdcp@dataprotection.ro